Vizualizeaza pagina marinarului - Eustatiu Sebastian

Eustatiu Sebastian

Scurta introducere

Contraamiral Comandantul Marinei Militare

Detalii

S-a născut la 1 decembrie 1856 în BucureÅŸti. Fiul lui Gheorghe ÅŸi al Smarandei. S-a căsătorit în anul 1894 în GalaÅ£i cu Frigata Madela. A avut 4 copii: Elisabeta (1893), Mircea (1895), Corneliu (1897) ÅŸi Sebastian (1901).



    Servicii, funcÅ£ii, grade, anul:
Åžcoala Fiilor de Militari    Elev    15 sept. 1872,
2 ani, 10 luni
Åžcoala Militară de Infanterie    Elev     16 iulie 1875,
1 an, 11 luni
Regimentul 4 Linie Infanterie    Sublocotenent    16 iunie 1875
Corpul Flotilei    Sublocotenent    1879
Corpul Flotilei    Locotenent    5 aprilie 1881
AdministraÅ£ia Centrală a Războiului    Locotenent    1884
Corpul Flotilei    Locotenent    1886
Corpul Flotilei    Căpitan    1886
Depozitul Flotilei
(Comandant secund pe bricul „Mircea“)
(Comandant canoniera „GriviÅ£a“)
(Comandant pe bricul „Mircea“)
(Comandant Şcoala Copiilor de Marină)
(Comandant companie crucişătorul „Elisabeta“)
(Comandant nava „Åžtefan cel Mare“)    Căpitan    1886
Inspectoratul Porturilor
(Căpitan port clasa a I-a ConstanÅ£a)    Căpitan    1892
Inspectoratul Porturilor    Maior    1893
Divizia de Mare
(Comandant secund pe crucişătorul „Elisabeta“)    Maior    1896
Comandamentul Flotilei (Åžef de Stat Major)    Lt.-Colonel    1897
Divizia de Mare
(Comandant crucişătorul „Elisabeta“)    Lt.-Colonel    1898
Comandamentul Marinei (Åžef de Stat Major)    Căpitan-Comandor    1900
Divizia de Mare (Comandant )    Căpitan-Comandor    1901
Arsenalul Marinei (Director)    Căpitan-Comandor    1904
Arsenalul Marinei (Director)    Comandor    10 mai 1904
Divizia de Dunăre    Comandor    1908
Comandamentul Marinei Militare (Comandant)     Comandor    1909
Comandamentul Marinei Militare (Comandant)    Contraamiral    aprilie 1909
Ministerul de Război
(Director superior al Marinei)    Contraamiral    1910
Comandamentul Marinei
(Comandant Inspector al Marinei)    Contraamiral    1911
Demisionat    Contraamiral    31 august 1917

    A urmat Åžcoala Fiilor de Militari de la IaÅŸi în perioada 15 septembrie 1872 - 16 iulie 1875. La absolvire s-a înscris la Åžcoala de OfiÅ£eri de infanterie devenind, după doi ani sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 4 Linie (infanterie). Cu această unitate a luat parte la războiul pentru cucerirea independenÅ£ei de stat a României. S-a distins, în fruntea plutonului pe care-l comanda în luptele de la GriviÅ£a, Plevna ÅŸi Smârdan. Pentru eroismul său a fost decorat cu medalia „Apărătorul IndependenÅ£ei“.
    Prima notare din Memoriul personal se referă la anii 1878-1879 când primeÅŸte din partea comandantului său calificativul foarte bine la conduită. I se mai consemnează însă: „CunoÅŸtinÅ£ele generale trebuie a ÅŸi le completa. Regulamentele le cunoaÅŸte biniÅŸor în teorie, în practică ar trebui să se ocupe mai mult. Energia ÅŸi iniÅ£iativa îi lipsesc cu totul. Ar servi bine dacă n-ar fi cuprins de o moliciune“.
    A intrat în Corpul Flotilei în anul 1879 cu gradul de sublocotenent, slujind Marina Română până la pensionare. Comandantul Corpului Flotilei, locotenent-colonelul Nicolae Demetrescu Maican, îl apreciază, la 1 octombrie 1879, ca fiind un ofiÅ£er inteligent, cu purtare bună ÅŸi Å£inută curată dar „n-are încă cunoÅŸtinÅ£ele armei sale, lucrează însă a le dobândi, cam moale în serviciu“. După trei luni nu obÅ£ine o caracterizare mai bună. AcelaÅŸi comandant socoteÅŸte că „este neglijent în serviciu ÅŸi se sustrage de la îndatoririle ce-i revin. Nu arată dorinÅ£a de a se instrui. Nu are cunoÅŸtinÅ£ele cerute pentru gradul său“. Din notările pentru perioada septembrie 1880 - septembrie 1881, ÅŸeful său remarcă o îndreptare a ofiÅ£erului continuând spre bine dar socoteÅŸte că îi mai trebuie încă multă străduinţă pentru a deveni un bun ofiÅ£er ÅŸi că „nu citeÅŸte destul pentru a-ÅŸi căpăta ÅŸi întinde cunoÅŸtinÅ£ele“. A primit comanda ÅŸalupei canonieră de fluviu „Smârdan“, Colonelul Nicolae Demetrescu Maican, este mulÅ£umit de serviciul său apreciind că-ÅŸi iubeÅŸte arma (ianuarie 1883). După 6 luni, locotenentul EustaÅ£iu Sebastian beneficiază de prima notare în general bună. „Constat cu multă plăcere - consemna comandantul Flotilei - că acest ofiÅ£er, prin serviciul său, merită note bune, serveÅŸte prea bine ÅŸi are o conduită prea bună. Nu are însă multă energie datorită firei sale“. Comandantul Corpului al III-lea Armată, generalul Angelescu menÅ£ine notele anterioare. În anul 1884 este trimis la studii în FranÅ£a pentru specializarea în arma marină. A fost ambarcat pe nava „La Loire“, cu care a făcut ocolul pământului. Pe timpul voiajului de instrucÅ£ie a cunoscut ÅŸi prima mare furtună din cariera sa. Velierul, pe care era îmbarcat, a fost puternic încercat, timp de 2 zile ÅŸi 2 nopÅ£i, în Oceanul Atlantic. Din Buletinul individual de note ale comandantului bastimentului „La Loire“ rezultă următoarea caracterizare a ofiÅ£erului:
    1) Conduita ÅŸi moralitatea = prea bune
    2) RelaÅ£iunile cu superiorii = excelente
    3) Å¢inuta = prea militară
    4) InstrucÅ£iunea = prea bună
    5) Capacitatea tehnică = bună
    6) Modul de a servi = cu zel
    7) FuncÅ£iuni pe bord = secund pe bord ÅŸi ataÅŸat la ceasornice
    8) Sănătatea = prea bună
    9) Limbi străine = franceza, italiana ÅŸi germana
    La sosirea sa pe bastimentul „La Loire“ acest ofiÅ£er vorbea cu dificultate limba franceză ÅŸi nu navigase decât pe Dunăre. Pe timpul campaniei domnul EustaÅ£iu a învăţat să calculeze ÅŸi să observe. A făcut cartul ca secund la pupa cu ÅŸeful de cart pentru a învăţa manevre ÅŸi la sfârÅŸitul campaniei am putut să-l fac să comande puÅ£in cartul pe timpul zilei. Dotat cu multă inteligenţă ÅŸi voinţă, acest ofiÅ£er a ajuns a se familiariza cu meseria sa ÅŸi s-a făcut prea folositor pentru observaÅ£iuni ÅŸi calcule. Am fost prea satisfăcut de serviciile domnului EustaÅ£iu. Brest 8 septembrie 1885. Comandantul navei indescifrabil“.
    Comandantul Flotei franceze din Brest nota la 10 septembrie 1885, asupra valorii generale a ofiÅ£erului: „Acest ofiÅ£er a profitat mult de ÅŸederea pe bordul bastimentului „La Loire“ ÅŸi-a făcut destule bune servicii“. Viceamiralul Comandant Åžef Prefectura Maritimă supraviza notarea locotenentului EustaÅ£iu Sebastian astfel: „N-am observaÅ£ii de făcut“ (23 septembrie 1885). Cu gradul de căpitan EustaÅ£iu Sebastian se afla în anul 1886 comandant secund pe bricul „Mircea“. La bordul navei erau îmbarcaÅ£i 51 de elevi de la Åžcoala copiilor de marină. Campania de instrucÅ£ie a navei organizată în două etape a cuprins marÅŸuri de instrucÅ£ie în Marea Neagră cu vizitarea porturilor Varna, Burgas, Sinope, Sukum, Kaleh ÅŸi Feodosia ÅŸi un voiaj de pregătire pe ruta: Burgas, Constantinopol, Kios, Rhodos, Syra, Pireu ÅŸi Salonic. Comandantul bricului „Mircea“, locotenent-colonelul Vasile Urseanu, îl nota astfel: „Căpitanul EustaÅ£iu S. este un bun ofiÅ£er, studios, inteligent ÅŸi cu iubire de arma sa. A profitat mult în voiajul ce-a făcut pe navele franceze ÅŸi de la întoarcerea sa continuă a se aplica“. În octombrie 1886, colonelul Niculae Demetrescu Maican credea că „va dezvolta mai multă activitate de cât arată că a avut comandantul bastimentului „Mircea“ unde a fost secund“. După un an (1887) colonelul Murgescu I., comandantul Flotilei deÅŸi îl apreciază ca un foarte bun ofiÅ£er, arată că are însă „un caracter violent ÅŸi nu poate a se impune ofiÅ£erilor inferiori de sub comanda sa. Din cauză că nu a servit în subordine, va trebui pentru a se forma, să fie îmbarcat în subordine“.    
    Îi acordă  însă credit apreciind că îÅŸi iubeÅŸte arma ÅŸi va fi un ofiÅ£er de viitor ÅŸi foarte folositor Flotilei. La 1 aprilie 1888 este numit comandant al bricului „Mircea“. A urmat o perioadă mai puÅ£in bună pentru ofiÅ£er.
    La 20 mai 1888, bricul „Mircea“, comandat de căpitanul EustaÅ£iu Sebastian, a fost surprins în Marea Neagră, de un puternic uragan. La bord se aflau elevii Åžcolii copiilor de marină care au trăit un adevărat coÅŸmar. Nava puternic înclinată cu benzi de peste 35°, cu compartimentele inundate, cu catargul din prova căzut pe punte, cu velele rupte a rezistat datorită curajului, bărbăţiei ÅŸi abnegaÅ£iei întregului echipaj. Intrat în Constantinopol, spre uimirea tuturor, a fost refăcut gratuit din ordinul Sultanului Turciei Abdul Hamid. Comandantul bricului „Mircea“, a mulÅ£umit printr-un Ordin de zi întregului echipaj pentru modul eroic în care a acÅ£ionat pe timpul furtunii salvând nava de la naufragiu (de reÅ£inut că cel puÅ£in 40 de nave s-au scufundat în timpul acestei furtuni). După reparaÅ£ii bricul „Mircea“ îÅŸi continuă marÅŸul de instrucÅ£ie vizitând porturile Pireu, Navarin, Messina, Neapole, Livorno, Spezzia, Genua, Toulon, Barcelona, Palma, Alger, La Goulette, Malta, Caneea ÅŸi Constantinopol. După scurte opriri la ConstanÅ£a ÅŸi Sulina nava intră în portul GalaÅ£i la 13 septembrie 1888.
    În anul 1889, notările ÅŸefilor au fost total nefavorabile. Noul comandant al Flotilei, colonelul Murgescu I. aprecia: „ofiÅ£erul a arătat întotdeauna numai aparenţă decât fond. N-a fost niciodată serios în comanda ce i s-a încredinÅ£at. Din această cauză bricul „Mircea“ a fost foarte rău condus ÅŸi elevii Åžcolii de marină au fost destrăbălaÅ£i. Conduită depravată. A dat rele exemple ducând o viaţă desfrânată. De aceea am cerut să nu mai fie director de ÅŸcoală, căci va aduce iarăşi ca ÅŸi anul trecut perturbări în Åžcoala de marină. Este vicios ÅŸi nu se va putea îndrepta“. De altfel, în acest an a fost pedepsit cu 5 zile închisoare plecând în concediu fără a raporta, iar în anul următor (1890) a fost aspru observat de Ministrul de Război pentru că „s-a condus cu uÅŸurinţă în Consiliul de anchetă relativ la locotenent Anghelescu Gh.“. Numit comandantul companiei crucişătorului „Elisabeta“ a făcut pe „bolnavul ÅŸi n-a făcut nimic, a neglijat administraÅ£ia companiei“. Comandantul Flotilei, colonelul Murgescu I., îl notează foarte dur în anul 1890. „S-a ocupat foarte puÅ£in de noua sa comandă. Nu ÅŸi-a îndreptat nici conduita, nici modul său de a servi. Serviciul lasă mult de dorit ÅŸi la nava „Åžtefan cel Mare“ unde a fost numit comandant. Din cauza prestării sale dezordonate, căpitanul EustaÅ£iu S. nu este un ofiÅ£er bun pentru serviciul armatei. A fost continuu bolnav în spital sau acasă (un an ÅŸi jumătate). Sub pretext de boală s-a eschivat de la serviciu ÅŸi de la ambarcare. Compania vaselor ce i-a fost încredinÅ£ată a fost foarte rău administrată. Dacă căpitanul EustaÅ£iu va continua a absenta de la serviciu sub pretext de boală, va trebui reformat“.
    În septembrie 1891 Comisia pentru gradul de maior, raportându-se la notele ÅŸi pedepsele căpitanului EustaÅ£iu Sebastian, a decis a nu-l admite la examenul pentru a fi avansat ofiÅ£er superior în acest an. Se pare că măsura luată a contribuit la corectarea ofiÅ£erului aÅŸa cum rezultă din notările ce i s-au făcut ulterior. În luna iulie 1891 maiorul Irimescu Ilie, comandantul Depozitului Flotilei, constată cu plăcere „că ÅŸi-a îndreptat mult conduita ÅŸi modalitatea de a servi“. Comandantul Flotilei colonelul Murgescu I. a adăugat: „Până acum căpitanul EustaÅ£iu S. nu a mai dat loc la nici o neregularitate ÅŸi cred că, desigur, se va pune pe o cale bună ÅŸi-ÅŸi va face serviciul cu conÅŸtiinţă. Sunt sigur că va deveni un bun ofiÅ£er“. PrimeÅŸte o notare foarte bună, în septembrie 1892, de la Inspectorul Porturilor maiorul Koslinsky Emanoil care a consemnat în scris: „De la 17 aprilie 1892 fiind căpitan de port la ConstanÅ£a ÅŸi-a îndeplinit îndatoririle foarte bine, probând că este un ofiÅ£er inteligent, activ ÅŸi cu cunoÅŸtinÅ£e întinse“. A reuÅŸit la examenul de maior, fiind avansat în anul 1893, primind ÅŸi comanda bricului „Mircea“. A condus campania de instrucÅ£ie a navei în anul 1894 navigând în prima parte a programului pe Marea Neagră între porturile Odessa, Sulina, ConstanÅ£a, Mangalia ÅŸi Varna. În partea a doua a campaniei, voiajul s-a desfăşurat în Marea Adriatică cu escale la Toronto, Ancona, VeneÅ£ia, Triest ÅŸi Pola. Inspectorul General al Marinei a fost mulÅ£umit de prestaÅ£ia ofiÅ£erului, considerând că „a condus bine bricul „Mircea“ ÅŸi l-a notat foarte bine ÅŸi în anul următor în calitate de căpitan al portului Brăila ÅŸi ajutor al comandantului Diviziei Echipajelor. „S-a achitat foarte bine de aceste servicii - aprecia Inspectorul General al Marinei - este un ofiÅ£er format atât pentru a fi comandant de bastiment, cât ÅŸi ca ÅŸef de corp. Conduită foarte bună“. Cu gradul de maior, în calitate de secund pe crucişătorul „Elisabeta“, participă la voiajele navei la Odessa, la executarea unor exerciÅ£ii de navigaÅ£ie pe mare, la vizitarea Insulelor Åžerpilor ÅŸi a porturilor Sulina ÅŸi Mangalia. În partea a doua a pregătirii pentru anul 1896 au fost vizitate porturile: Sinope, Trebizonda, Batumi, Samsun, Platana, Vona ÅŸi Benderekli. Se fac vizite de curtoazie cu autorităţile militare ÅŸi civile din porturile respective. După sosirea în Å£ară, crucişătorul se încadrează în programul manevrelor din Marea Neagră. Pentru activitatea desfăşurată ca secund pe „Elisabeta“, Inspectorul General al Marinei consideră că merită a fi avansat la alegere, deoarece: „s-a achitat foarte bine de acest serviciu, este un ofiÅ£er pe care se poate conta, având ÅŸi o conduită foarte bună“. Este avansat locotenent-colonel în anul 1897 când se va afla la Comandamentul Flotilei ca ÅŸef de Stat Major, funcÅ£ie îndeplinită cu „mult zel ÅŸi inteligenţă, meritând toată bunăvoinÅ£a superiorilor. În luna mai 1898 este numit comandant al crucişătorului „Elisabeta“ funcÅ£ie ce o deÅ£ine până în anul 1900, fiind notat foarte bine. Este o perioadă de pregătire intensă. NavigaÅ£ie în Marea Neagră, trageri de noapte, lansări de torpile, lucrări hidrografice, acÅ£iuni protocolare etc. Contraamiralul Murgescu I. îÅŸi menÅ£ine calificativul foarte bine dat anterior specificând în octombrie 1898 ÅŸi 1899: „A comandat foarte bine, a reprezentat cu demnitate pavilionul României în misiile ce a făcut în porturile străine. S-a ocupat cu multă străduinţă de instrucÅ£ia ofiÅ£erilor ÅŸi a echipajului. A condus foarte bine serviciul Diviziei de Mare. A comandat crucişătorul cu mult tact ÅŸi pricepere. Este un ofiÅ£er format pentru orice serviciu la mare ÅŸi la uscat“. În anul 1900 ca ÅŸef de Stat Major al Marinei, comandantul Marinei reÅ£ine zelul ÅŸi priceperea căpitan-comandorului EustaÅ£iu S. în această funcÅ£ie. „Se ocupă de progresele armei ÅŸi lucrează pentru dezvoltarea ei. Scrierile ce publică în „Revista Maritimă“ îi fac onoare. Merită a fi înaintat la alegere“, aÅŸa este consemnat în Foaia Justificativă a ofiÅ£erului.
    Căpitan-comandorul EustaÅ£iu S. este al doilea comandant al Diviziei de Mare, prima Mare Unitate a Marinei apărută după reorganizarea din 1898. Noul Inspector General al Marinei, comandorul Koslinsky E. îl nota astfel în noiembrie 1901: „Åži-a dezvoltat cunoÅŸtinÅ£ele speciale în stagiul pe vasul francez „La Loire“. Se ocupă de progresul armei. CunoaÅŸte bine limba franceză. Aplică bine regulamentele tactice ÅŸi administrative. Comandă Divizia de Mare cu energie ÅŸi pricepere. A comandat timp de 8 zile vasele de mare întrunite pentru manevre achitându-se bine. Poate să obÅ£ină cel mai bun rezultat în comanda sa. Are aplicaÅ£iuni pentru marină. Este sănătos ÅŸi destul de robust. Prestanţă militară demnă ÅŸ simpatică. Are simÅ£ul moral foarte bine dezvoltat. EducaÅ£iune aleasă. TrăieÅŸte bine în societate. Este inteligent, cu pricepere ÅŸi iniÅ£iativă suficientă. Nu obiÅŸnuieÅŸte jocuri de hazard. În general este un ofiÅ£er de valoare, serios ÅŸi capabil pentru gradele superioare celui ce are. Propus la înaintare la alegere“. În calitate de comandant al Diviziei de Mare, participă cu crucişătorul „Elisabeta“ la Sevastopol, întorcând vizita Escadrei ruse la ConstanÅ£a (26 septembrie 1902). Aici i se conferă ordinul rusesc „Sf. Stanislas“. Inspectorul General al Marinei îÅŸi menÅ£ine notele bune date anterior, criticând atitudinea indulgentă a căpitan-comandorului EustaÅ£iu S. pe când era preÅŸedinte al Consiliului de Război precum ÅŸi faţă de ofiÅ£erii din subordine (1902). În anul 1903, acesta apreciază că „a probat competenţă pe timpul manevrelor când a condus un grup de nave. Comandă bine ÅŸi cu sânge rece în cele mai delicate miÅŸcări“. ÎÅŸi exprimă însă dorinÅ£a de a se obiÅŸnui a controla executarea ordinelor ÅŸi instrucÅ£iunilor în unitatea „comandei sale“. La 10 mai 1904 este înaintat comandor ÅŸi este numit director al Arsenalului Marinei primind mulÅ£umiri de la ÅŸeful superior pentru progresele realizate „ridicând caracterul militar în cadrul instituÅ£iei atât de indispensabilă armei“.
    O notare esenÅ£ială există în „Memoriul Personal“ al ofiÅ£erului datată februarie 1907. Inspectorul General al Marinei, contraamiralul Koslinsky E. îl prezintă concis astfel:
    1) Aptitudini fizice: favorabile
    2) Facultăţi intelectuale: distinse
    3) Cultură generală: dezvoltată
    4) InstrucÅ£ia militară: completă
    5) Aptitudini: a condus foarte bine serviciile Arsenalului Marinei ca director
    6) EducaÅ£iunea: lăudabilă
    7) Facultăţi morale: are multă răbdare ÅŸi judecată în îndeplinirea serviciului, administrează bine.
    „Arsenalul, arăta Inspectorul General al Marinei, a făcut progrese însemnate de când mai cu seamă se montează acolo monitoarele mari. Comandorul EustaÅ£iu S. ca PreÅŸedinte al Comisiei de recepÅ£ie a monitoarelor, atât în Å£ară cât ÅŸi în străinătate, a dat bune rezultate“. În 1908 a primit comanda superioară a noilor nave la Divizia de Dunăre, 4 monitoare ÅŸi 8 vedete fluviale. În această calitate este apreciat că a îndeplinit în mod satisfăcător programul de instrucÅ£ie, transporturile de infanterie ÅŸi artilerie, precum ÅŸi călătoria cu toate navele până la Turnu-Severin, ÅŸi se exprima regretul că se „arată prea deschis pentru îndatoririle administrative care aduc greutăţi comandamentului“. A fost ultima notare din dosarul personal (noiembrie, 1908).
    Avansat contraamiral în anul 1909, a urmat contraamiralului Koslinsky Emanoil la comanda Marinei Române, demnitate pe care o onorează până în luna august 1916, când este numit comandant al marinei militare, cu sediul la GalaÅ£i. În subordinea Comandamentului Marinei au rămas Grupurile de Transport Brăila-Cernavodă ÅŸi GalaÅ£i-Tulcea, Apărarea Fluvială a podurilor Cernavodă-FeteÅŸti ÅŸi Arsenalul Marinei.
    Misiunea Navală franceză din România a dezavuat existenÅ£a la GalaÅ£i a unui contraamiral comandant al Marinei care putea avea pretenÅ£ia justificată prin chemarea sa, de a-ÅŸi exercita autoritatea sa asupra întregii marine. Acesta „nu manifesta acÅ£iunea sa decât prin procedee dilatorii sau negativiste, în marea sa dorinţă de a nu se compromite printr-un act care ar antrena o oarecare responsabilitate“, se arăta de către specialiÅŸtii francezi într-un raport prezentat regelui Ferdinand. De altfel, între contraamiralul EustaÅ£iu Sebastian ÅŸi contraamiralul Bălescu Constantin, Inspectorul General al Marinei din M.C.G. au existat permanent disensiuni. O dovadă o constituie ÅŸi raportul contraamiralului Bălescu C. către M.C.G. Statul Major General, în care arăta: „Comandantul Marinei amiral EustaÅ£iu Sebastian s-a grăbit să părăsească postul GalaÅ£i cu tot personalul în noaptea de 18/19 decembrie (1916 n. a.) lăsând o mare parte a operaÅ£iunilor de evacuare în sarcina unui ofiÅ£er subaltern. Au fost abandonate de marină maÅŸini ale Arsenalului Marinei (motor Diesel de 240 C.P., strungul cel mare, raboteza, ciocanul cu abur, foarfeca mecanică, gruia de 20 tone ÅŸi alte maÅŸini mici). Se cerea a se ordona sancÅ£iunea meritată pentru acest abandon culpabil. Generalul Prezan a cerut contraamiralului EustaÅ£iu să se raporteze vinovatul de această neglijenţă „ce este considerată ca o crimă“. SubordonaÅ£ii spuneau despre contraamiralul EustaÅ£iu că era scurt la vorbă, fiecare cuvânt al său pătrunzând prin limpezimea ÅŸi adâncirea celor exprimate, prin gestul ce-l însoÅ£ea. În calitate de comandant al marinei a întocmit un program naval ÅŸi un regulament de organizare a Marinei militare. A urmărit cu perseverenţă perfecÅ£ionarea pregătirii tehnice ÅŸi tactice a ofiÅ£erilor prin înzestrarea armei cu nave noi ÅŸi tehnică de luptă perfecÅ£ionată, prin exerciÅ£ii ÅŸi manevre. În campania din 1913, a condus competent acÅ£iunile Marinei militare. Profilul amiralului EustaÅ£iu Sebastian este schiÅ£at de un ofiÅ£er subordonat în acest fel: „Faima severităţii amiralului EustaÅ£iu Sebastian era aÅŸa de mare, încât la prezentare, intimidat, abia de am putut rosti formula regulamentară. Curând însă trăind în apropierea sa am putut să-mi dau seama că atmosfera de severitate de care se înconjura era „voită“, „forÅ£ată“, pusă în serviciul celei mai severe discipline ÅŸi că această severitate abia reuÅŸea să ascundă imensa bunătate a sufletului său, inima lui largă în care necazurile tuturor găseau un ecou înzecit“. În garnizoana de reÅŸedinţă a Comandamentului Marinei Militare, GalaÅ£i, se spunea despre el că a dat cel mai bun exemplu de cinste personificată, atât în viaÅ£a particulară, cât ÅŸi în cea publică, fiind un cetăţean de elită, soÅ£ ÅŸi părinte adorabil, cel mai iubit în acest oraÅŸ. A lăsat urmaÅŸilor de carieră o bogată literatură despre marinari ÅŸi călătoriile lor pe apă. Într-o conferinţă spunea: „Marinarul prin viaÅ£a sa în imensitatea apelor devine oÅ£elit, blând ÅŸi iubitor, drept ÅŸi cumpănit ÅŸi cu experienÅ£a ce-l apropie de înÅ£elepciune“. În septembrie 1917, se retrage de la comanda Marinei militare, după 38 de ani de serviciu în slujba acestei arme. Prin I.D. Nr. 1001 din 5 sept. 1917, i s-a aprobat demisia din armată începând cu 31 august 1917. A fost decorat cu:
    1) Ordinul „Steaua României“, clasa a V-a, 1878.
    2) Medalia „Crucea Trecerii Dunării“.
    3) Medalia „Apărătorul IndependenÅ£ei“.
    4) Medalia Comemorativă Rusă, 1878.
    5) Ordinul „Legiunea de Onoare“ în grad de OfiÅ£er.
    6) Ordinul „Coroana României“ clasa a V-a, 1891.
    7) Ordinul „Coroana României“ clasa a IV-a, 1897.
    8) Semnul Onorific de Aur pentru 25 de ani de serviciu militar, 1899.
    9) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa a II-a (Rusia, 1901).
    10) Ordinul „Steaua României“ clasa a IV-a în grad de OfiÅ£er, 1902.
    11) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa a II-a cu briliant (Rusia, 1907).
    12) Ordinul „Coroana Fior“ clasa a II-a (Austria, 1909).
    13) Ordinul „Coroana României“ în grad de Comandor, 1910.
    14) Ordinul „Sfântul Sava“ clasa I-a (Serbia, 1910).
    15) Ordinul „Sfânta Ana“ clasa I-a (Rusia, 1910).
    16) Ordinul „Sfântul Stanislav“ clasa I-a (Rusia, 1912).
    17) Ordinul „Steaua României“ în grad de Comandor, 1914.
    18) Medalia „Avântul Ţării“.
 

Canoniera „BistriÅ£a“

Aspect din Åžantierul Naval Mobil

Sursa :  Cartea Cu tricolorul la catarg , autor Nicolae C. Petrescu furnizata de domnul Comandor Marian Mosneagu

Daca aveti fotografii  care pot fi adaugate la aceasta pagina sunteti invitati sa contribuiti la dezvoltarea acestei pagini si inclusiv a sectiunii Marinari din Istorie ,puteti trimite materiale la adresa rnv@marinarii.ro .