Vizualizeaza pagina marinarului - Emanoil Koslinski

Emanoil Koslinski

Scurta introducere

a fost un amiral roman, care a indeplinit functia de comandant al Marinei Militare Romane (1901-1909).

Detalii

Biografie

Emanoil Koslinski s-a născut în anul 1853, fiind fiul cel mare al ofiţerului rus de artilerie Alexandru Koslinski (viitor general român), rămas în Muntenia la cererea domnitorului Barbu Ştirbei, ca să ajute la organizarea artileriei călăreţe din acel principat şi al Anastasiei Argyropol, fiica logofătului dreptăţii.

După absolvirea Gimnaziului român din Braşov şi al Liceului "Sf.Sava" din Bucureşti (1870), Emanoil Koslinski s-a înrolat voluntar în Flotila Română (1872), fiind al treilea român – după Nicolae Dimitrescu-Maican (1863) şi Ioan Murgescu (1865), care a fost trimis prin concurs pentru a urma cursurile Şcolii Navale din Brest (Franţa).

A studiat acolo între anii 1872-1874, fiind avansat la gradul de sublocotenent (1874) şi îmbarcat pentru efectuarea instrucţiei practice, la Şcoala de Aplicaţie, pe fregata franceză «La Renommée». Apoi, între anii 1875-1877, sublocotenentul de marină Koslinski a urmat un curs de specializare la Şcoala specială de torpilori (minieri) a Marinei ruse de la Kronstadt (Golful Finic), baza flotei ruse din Marea Baltică.

După absolvirea acestor cursuri, s-a reîntors în România şi a participat în cadrul Flotilei, la operaţiunile navale ale Războiului de Independenţă, luptând în cadrul bateriilor de coastă de la Calafat şi remarcându-se în mod deosebit, în octombrie 1877, cu ocazia executării celui dintâi baraj românesc de mine pe Dunăre, cu material rusesc, în Ostrovul Nedeia (km 703), operaţiune de pionierat pentru Flotila Română.

În anul 1878 a fost înaintat la gradul de locotenent, iar apoi în 1881 la cel de căpitan. Emanoil Koslinski a organizat în anul 1882 Corpul Apărării Submarine şi o primă Secţie de Torpilori, în cadrul Flotilei Române. În anul 1887 căpitanul Koslinski este înaintat la gradul de maior şi numit şef de Stat Major la Comandamentul Flotilei. În această calitate, a organizat prima şcoală de torpilori, a înfiinţat "Corpul Apărărilor sub Apă" (1881) şi a adus, din Anglia, crucişătorul "Elisabeta" (1888). În anul anul 1890, maiorul Koslinski s-a aflat la comanda bricului "Mircea", iar în 1894 după înaintarea la gradul de locotenent-colonel, a primit comanda crucişătorului "Elisabeta".

În acelaşi an, după organizarea Direcţiei a 5-a a Flotilei Române a fost numit la comanda acesteia, iar în anul 1897 i s-a încredinţat funcţia de director al Marinei din cadrul Ministerului de Război. El a participat la întocmirea noilor legi de organizare a Marinei, precum şi la dotarea acesteia cu toate regulamentele, instrucţiunile şi manualele speciale a căror lipsă era acut simţită. Un an mai târziu, în 1898, a mai primit şi alte însărcinări, precum comanda Diviziei de Mare nou-înfiinţate, fiind avansat la gradul de căpitan-comandor. A urmat apoi la 10 mai 1899, înaintarea la gradul de comandor.

La data de 1 aprilie 1901, comandorul Emanoil Koslinski a fost numit în funcţia de comandant al Marinei Militare Române, fiind înaintat la gradul de contraamiral în anul 1906. În această calitate, el a executat mai multe călătorii şi misiuni navale în străinătate (Franţa, Suedia, Rusia). El a avut o contribuţie importantă la înfiinţarea Diviziei de Dunăre, având în dotare patru monitoare cuirasate şi opt vedete fluviale, nave pentru care directorul Marinei din Ministerul de Război, comandorul Petre Demetriade, reuşise să obţină creditele necesare.

Contraamiralul Emanoil Koslinski a decedat la 27 martie 1909, după 8 ani de conducere a Marinei Militare Române, fiind înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu. În ziua înmormântării, crucişătorul "Elisabeta" a tras câte o lovitură de tun, la fiecare oră, încheind la coborârea pavilionului cu 17 lovituri de tun.

Contraamiralul Emanoil Koslinski s-a căsătorit în anul 1888, cu Alexandrina (Didina) Lahovary, fiica lui Gheorghe Lahovary (preşedinte al Curţii de Conturi, director al Poştelor) şi a Anei Cocorăscu (din familia istorică a Cocorăştilor). Împreună au avut trei băieţi: Gheorghe (viitor contraamiral (1889-1950) şi subsecretar de stat al Marinei în timpul celui de-al doilea război mondial), Emanoil, Alexandru – care vor deveni, la rândul lor, ofiţeri – şi două fete – Ecaterina şi Elena.

Bibliografie

• Niculae Koslinski - Familia Koslinski din România, extras din Arhiva Genealogică, III (VIII), Iaşi, 1996.
• Constantin D. Nicolescu - Calvarul neamului românesc după 23 august 1944 (Ed. Polirom, Iaşi, 1993).
• Simona Odobescu - Contraamiralul Emanoil Koslinski, scurtă biografie aflată în Arhivele Muzeului Militar Naţional.

Sursa : Wikimedia Foundation, Inc.,